Economia mondială a revenit pe creştere, însă avansul din 2010 şi 2011 va fi inferior nivelului anterior crizei, iar riscul ca SUA să intre în recesiune este foarte redus, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.
“Cred că scenariul unei noi recesiuni în SUA este improbabil. Există anumite riscuri, însă cred că [...]
Economia mondială a revenit pe creştere
BY Ciolanus on Friday, November 13th 2009 under: Info economic Tags: crestere, economie, fmi, revenireGermania şi Franţa au ieşit din recesiune
BY Ciolanus on Thursday, August 13th 2009 under: Info economic Tags: economia, franta, germania, PIB, recesiune, revenireGermania şi Franţa au ieşit din recesiune cu o creştere a economiei de 0,3% a în al doilea trimestru, în raport cu primele trei luni ale acestui an.
Germania a ieşit din cea mai severă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Avansul trimestrial al economiei a fost susţinut de creşterea consumului public şi privat şi [...]
FMI: Recesiunea din SUA “pare că se apropie de sfârşit”
BY Ciolanus on Saturday, August 1st 2009 under: Divertisment Tags: criza, fmi, revenire, suaDeclinul puternic al economiei Statelor Unite “pare că se apropie de sfârşit”, dar refacerea va fi lentă şi treptată, din cauza incertitudinilor legate de piaţa muncii şi cea imobiliară, consideră Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Potrivit conducerii Fondului, administraţia americană trebuie să continue stabilizarea economiei, să dezvolte strategii de renunţare la programele de stimulare, să consolideze reglementările [...]
Creste increderea in economia romaneasca, insa cu pasi lenti
BY Ciolanus on Tuesday, June 30th 2009 under: Info economic Tags: crestere economica, economie, esi, revenire, romania Indicele care masoara increderea in economia romaneasca a urcat, in iunie, cu 1,2 puncte fata de luna precedenta, mai lent decat media din Uniunea Europeana, unde increderea in economie a crescut, in medie, cu 3,2 puncte.
Creste increderea in economia romaneasca, insa cu pasi lenti. Astfel, in iunie, indicele a urcat in Romania pana la [...]
Europa de Est isi va reveni mai greu decat restul lumii
BY Ciolanus on Monday, June 29th 2009 under: Info economic Tags: criza, europa de est, fmi, revenireFondul Monetar International (FMI) si-ar putea majora estimarile privitoare la evolutia economiei mondiale in cateva saptamani, in conditiile in care au aparut semne ca criza financiara incepe sa se tempereze.
FMI avertizeaza in acelasi timp ca in unele regiuni emergente persista unele probleme serioase, scrie The Guardian.
“Dupa doua trimestre de scaderi dramatice, apar semne ca rata [...]
Soc la bursa din NY
BY Ciolanus on Thursday, November 27th 2008 under: Info economic Tags: bursa, citigroup, Fannie Mae, Freddie Mac, NYSE, revenireUltima zi de tranzactionare la New York Stock Exchange a fost un veritabil soc, de aceasta data in sens pozitiv, in contextul in care cotatiile unora dintre cele mai mari institutii financiare din Statele Unite, aflate in pragul colapsului fara interventia statului, au crescut cu zeci de procente.
Astfel, nume precum Citigroup, Fannie Mae sau Freddie [...]
Info
Tag Cloud
-
Add new tag angajati banca banci bani bucuresti companii credite crestere criza criza economica economia economie euro faliment fmi google guvern imobiliare internet iphone job Joc lansare Laptop management marketing Microsoft mobil munca PIB rabla recesiune revenire romania salarii salariu scadere securitate somaj stat studiu top Vodafone Yahoo!
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
Consultanta de business
Jocuri
Ultimele comentarii
-
Octavl: Thanks chiar o sa studiez...
-
Octavl: @ Asaftei Mersi fain... Chiar sunt deschis la oric...
-
Asaftei: Da ai dreptate dar uite ca mai exista si alte opti...
-
www.sursadebani.ro: Octav, in prezent banii adevarati nu se mai fac di...
-
Dianne: Stii cum este cu afacerile de succes din punctul m...
-
loctav: Eu cunosc firma care ofera angajatilor sai aboname...
-
Ciolanus: Nu stiu de ce, dar eu nu cred in povestile de succ...
-
Catalin: sincer eu nu prea am ideie de multe chesti pespre ...
-
Dianne: a venit primavara si la noi si am inceput sa bazai...
-
Ciolanus: s-a dezmortit lumea :) Din umila mea experienta, ...
