Un studiu GfK România arată că 62% dintre internauţii români sunt persoane curioase cărora le place să se documenteze,căutând informaţii pe Google, următoarele pe listă după folosirea celui mai răspândit motor de cautare fiind primirea sau trimiterea de e-mailuri (58%) şi lecturarea ştirillor (55%).

“Vârsta este un factor important de diferenţiere în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate pe internet. Pentru tinerii sub 25 de ani muzica este o activitate la fel de importantă, ca şi citirea ştirilor: 49% au declarat că ascultarea sau descărcarea de muzică reprezintă una dintre cele trei activităţi desfăşurate, faţă de 42% care urmăresc ştirile pe internet”, se arată în studiul Omnibus privind obiceiurile de utilizare a internetului de către români, realizat de GfK România.

Lecturarea ştirilor pe internet este practicată mai ales de persoanele cu vârsta între 35 şi 55 de ani, 72% considerând această activitate printre cele trei importante, faţă de 54% dintre persoanele între 25 şi 35 de ani şi 42% tinerii sub 25 de ani.

În acelaşi timp, vizionarea de filme sau urmărirea unor programe TV pe Internet este o activitate proprie mai ales persoanelor sub 34 de ani: 27% dintre tinerii sub 24 de ani şi 21% dintre persoanele între 25 şi 34 de ani plasând această activitate între primele 3, faţă de doar 9% persoane între 35 şi 54 de ani.

Studiul mai arată că activităţile web 2.0 sunt în continuare în zona de nişă în România: 13% aşează blog-urile între cele mai importante trei activităţi pe internet, 10% jocurile on-line şi numai 6% accesarea reţelelor sociale.

Studiul a fost realizat în luna septembrie 2009 pe un eşantion naţional de 338 de utilizatori de internet.

GfK România, înfiinţată în 1992, este parte integrantă a Grupului GfK, activităţile sale fiind structurate în patru segmente: Custom Research – cercetare Ad Hoc, Consumer Panel – cercetare continuă pentru bunuri de larg consum, Retail and Technology – cercetare continuă pentru bunuri de folosinţă îndelungată şi Media – cercetare calitativă şi cantitativă pe consumul de produse media.

Înfiinţat în urmă cu 75 de ani ca prima companie de cercetare de piaţă în Germania, Grupul GfK are în prezent mai mult de 150 de sucursale în 100 de ţări de pe cinci continente.

Sursa: Ziare